Skip to content

Lecția de informare europeană susținută  la Colegiul Național Pedagogic „Mircea Scarlat” Alexandria

EUROPE DIRECT Teleorman a organizat astăzi, 25 ianuarie, prima „Lecție de informare europeană” din anul 2024, susținută la una dintre cele mai de vechi instituții de învățământ din județul Teleorman și anume Colegiul Național Pedagogic „Mircea Scarlat” Alexandria.

La peste 150 de ani de la înființarea liceului pedagogic, ne-am bucurat să-i avem ca parteneri de dezbatere pe elevii claselor a XII-a și cadrele didactice din acest lăcaș de învățământ cu o tradiție atât de îndelungată din județul Teleorman.

Și a fost o întâlnire extrem de animată, în care am discutat despre politicile, strategiile, instituțiile și prioritățile Uniunii Europene pentru anul 2024, despre importanța votului în contextul alegerilor europarlamentare, cu atât mai mult cu cât vorbeam cu tineri care vor vota, anul acesta, pentru prima dată în viață, despre drepturi și obligații pe care le avem în calitate de cetățeni europeni, despre competențe și necesitatea pregătirii profesionale pe tot parcursul vieții, dar și despre tranziția verde și digitală.

Pentru a înțelege și mai bine ce este Uniunea Europeană, cum a fost creată și cum funcționează aceasta, am vizitat site-ul Spațiul învățării al Uniunii Europene, acolo unde am căutat diverse materiale didactice puse la dispoziție de această platformă.

De un interes aparte s-au bucurat publicațiile editate de către Oficiul pentru Publicații al Uniunii Europene, publicații cu care am mers la Alexandria și pe care le-am oferit tuturor participanților.

Implicarea și motivarea elevilor, dar şi a profesorilor de a participa la orele de informare europeană rămân unele dintre cele mai mari provocări şi satisfacții ale echipei EUROPE DIRECT Teleorman. Acestea au fost şi motivele pentru care cel mai activ elev a fost premiat de către centrul de informare al Comisiei Europene şi anume elevul Mihai-Sorin Costache. Îl felicităm pe Mihai, dar şi pe colegii săi, care ne-au demonstrat că tinerii noştri își cunosc drepturile şi sunt dornici să se implice în acţiunile care le afectează prezentul şi viitorul.

Întâlnirea de astăzi a fost posibilă datorită unor profesori dedicați meseriei pe care și-au ales-o și cu care am avut plăcerea să colaborăm, respectiv: prof. Silvia Botez – directorul instituției, prof. Mariana Buciu – director adjunct, dar și diriginții claselor a XII-a de la Colegiul Național Pedagogic „Mircea Scarlat”: prof. Cristina Cazacu; prof. Carmen Mușat; prof. Adriana Rizescu; prof. Aneta Grigore; prof. Florin Chiriac; prof. Cezarina Tînțăreanu-Mircea și prof. Florentina Toma. Mulțumim tuturor!

Viitorul continentului nostru depinde de alegerile pe care le facem în prezent, indiferent de locul în care trăim și de modul în care ne câștigăm existența sau ne petrecem timpul. De aceea, implică-te și TU! Viitorul ne aparține!