Reprezentanța Comisiei Europene în România în parteneriat cu Departamentul de Relații Internaționale și Integrare Europeană al SNSPA au organizat miercuri, 17 noiembrie, dezbaterea ‘Schimbările climatice – o provocare cu multe fațete’.
Reprezentanța Comisiei Europene în România în parteneriat cu Departamentul de Relații Internaționale și Integrare Europeană al SNSPA au organizat miercuri, 17 noiembrie, dezbaterea ‘Schimbările climatice – o provocare cu multe fațete’ sub egida Conferinței privind viitorul Europei.
Participând la eveniment alături de experți din diverse domenii care se confruntă cu schimbările climatice și sunt angrenați în procesul tranziției verzi, Istvan JAKAB, Consilier Economic în cadrul Reprezentanței Comisiei Europene în România a declarat: ‘Schimbarile climatice reprezintă o provocare globală pentru care Uniunea Europeană a găsit un răspuns prin Pactul Verde European, noua strategie de crestere economica a UE. Direcțiile de acțiune pe diverse sectoare economice au fost detaliate în pachetul Fit for 55, iar implementarea acestora contribuie la limitarea emissilor de gaze cu efect de seră și la atingerea neutralității climatice în 2050. Această dezbatere cu studenții se poate concentra pe ceea ce ei consideră important în privința schimbărilor climatice și în cadrul Conferinței privind viitorul Europei unde pot formula propuneri legate de aceste aspecte, Comisia angajându-se să răspundă la principalele teme discutate în cadrul Conferinței.’
Informații de context
Despre eveniment
Evenimentul organizat în parteneriat cu Departamentul de Relații Internaționale și Integrare Europeană al SNSPA s-a desfășurat in format online în data de 17 noiembrie 2021, în intervalul 17:00 – 18:30 reunind experți in domeniu pentru a dezbate despre schimbările climatice și soluții relevante pentru România, dar și despre angajamentul tinerilor, știind că subiectul schimbărilor climatice reprezintă una dintre temele principale abordate din România în cadrul Conferinței privind Viitorul Europei.
Ce este Conferința privind viitorul Europei, cine poate participa si cum?
Conferința privind viitorul Europei reprezintă o ocazie unică și oportună pentru toți cetățenii europeni din toate categoriile sociale și de pe tot cuprinsul Uniunii, tinerii jucând un rol central în conturarea viitorului proiectului european, de a dezbate provocările și prioritățile Europei. Indiferent de locul de proveniență sau de activitate, acesta este locul în care cetățenii pot reflecta la viitorul pe care și-l doresc pentru Uniunea Europeană.
Se preconizează că, până în primăvara anului 2022, conferința își va prezenta concluziile astfel încât să ofere orientări privind viitorul Europei.
Pentru a participa trebuie doar să alegeți dintr-o gamă largă de subiecte și să comunicați conferinței opinia dumneavoastră participând la evenimente sau prin intermediul platformei: Conferinţa privind Viitorul Europei (europa.eu)
Detalii
Data publicării17 noiembrie 2021