Ploaia care a venit aseară, peste oraș, a reușit doar să ne alunge din Parcul Central „Av. Nicolae Popescu Vedea” la… Casa de Cultură, acolo unde voluntari ai Centrului EUROPE DIRECT Teleorman și, totodată, membri ai Cercului de Muzică al Casei de Cultură a Municipiului Roșiori de Vede, au cântat […]
Anul european al competentelor 2023
…joi, 24 august, de la ora 20:00, în Parcul Central „Av. Nicolae Popescu Vedea” din Roșiori de Vede, atuncicând vom lăsa muzica să ne vorbească, din nou, alături de tinerii voluntari ai Centrului EUROPE DIRECT Teleorman,membri ai Cercului de Muzică al Casei de Cultură,și deinegalabilul artistTedy Stîngă. „Muzica nu minte. […]
Dacă în prima parte a zilei de ieri, 17 august, tinerii au fost în centrul atenției la ultimul atelier din cadrul Școlii de vară organizată de EUROPE DIRECT Teleorman, după-amiaza a fost dedicată doamnelor de la Clubul FEMINA, membre ale Asociaţiei Casei de Ajutor Reciproc pentru Pensionari din Roşiori de […]
Într-o zi de vară toridă, inspirați de strategia UE privind implicarea consilierilor locali și încurajarea dezbaterilor referitoare la chestiuni ale Uniunii Europene și la viitorul Europei, la dreptul de vot și puterea acestuia, la importanța educației și a perfecționării, 15 tineri au ales să petreacă, astăzi, 17 august, câteva ore […]
Doamnele de la Clubul FEMINA din Roșiori de Vede ne vor fi partenere astăzi, 17 august, de la ora 17:00, într-o nouă întâlnire interactivă despre politicile, strategiile şi prioritățile Uniunii Europene pentru anul 2023. În cadrul „Lecției de informare europeană”, vom dezbate pe tema Anului European al Competențelor, dar și […]
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a propus, în discursul său din 2022 privind Starea Uniunii, ca anul 2023 să devină Anul european al competențelor, pentru a ne consolida competitivitatea, a ne concentra mai bine investițiile, a coopera cu întreprinderile, a corela nevoile acestora cu aspirațiile oamenilor și pentru […]
Deși aseară ar fi trebuit să ne vedem cu iubitorii filmelor în Parcul Central „Av. Nicolea Popescu Vedea” din Roșiori de Vede, ploaia a avut alte planuri, așa că ne-am organizat rapid, iar unul dintre cele mai apreciate programe derulate de Centrul EUROPE DIRECT Teleorman, găzduit de Biblioteca Municipală „Gala […]
Pentru al treilea an consecutiv, EUROPE DIRECT Teleorman, găzduit de Biblioteca Municipală „Gala Galaction” din Roșiori de Vede, organizează Şcoala de vară la EUROPE DIRECT Teleorman! Vă propunem un program educațional ce cuprinde ateliere interactive având ca temă Anul European al Competențelor, dar și despre implicarea și încurajarea dezbaterilor referitoare […]
– august 2023 – Vă așteptăm la „Seara europeană când poveștile prind viață”, joi, 10 august, de la ora 20:30, în Parcul Central „Av. Nicolea Popescu Vedea” din Roşiori de Vede, cu un program de proiecții video cu tematică europeană şi filme animate adaptate copiilor, tinerilor și adulților, acțiune cuprinsă […]
În ultima zi a Festivalului de Film Creativ pentru Copii și Adolescenți „CineMOVLA”, organizatorii evenimentului desfășurat la Roșiori de Vede, în perioada, 3-5 august, și-au luat rămas bun de la publicul roșiorean alături de un partener cu totul special, Festivalul Internațional de Film de Animație Animest, care a pregătit o […]


