…iar prima oprire a avut loc ieri, 20 aprilie, la Bucureşti! A fost o zi încărcată pentru voluntarii EUROPE DIRECT Teleorman: am plecat la drum cu „noapte-n cap”, iar prima destinaţie a fost Parlamentul României, instituţie simbol a ţării noastre. Voluntarii ED Teleorman au putut, astfel, vizita săli emblematice ale […]
Arhive anuale: 2022
Astăzi, 19 aprilie, echipa şi voluntari ai Centrului EUROPE DIRECT Teleorman au participat, alături de aproape 100 de colegi din Primăria Municipiului Roşiori de Vede, Direcţia pentru Cultură, Educaţie, Creaţie şi Sport şi Societatea URBIS, la campania de ecologizare „Teleorman, judeţ curat”. În organizarea Instituţiei Prefectului Judeţului Teleorman, în parteneriat […]
Miercuri, 20 aprilie, voluntari ai centrului EUROPE DIRECTTeleorman vor vizita Parlamentul României, dar și Centrul EUROPE DIRECT București, găzduit de Institutul European din România, în cadrul schimbului de experiență în vederea promovării unei platforme regionale de rețele și participarea la reprezentația de teatru forum din cadrul campaniei „Stă în puterea […]
Începând de ieri, 12 aprilie, Comisia acceptă candidaturi pentru cea de-a șasea ediție a programului Youth4Regions dedicat studenților la jurnalism și tinerilor jurnaliști. Cei 38 de câștigători ai concursului se vor reuni la Bruxelles, în perioada 8-14 octombrie, unde vor urma cursuri de formare, vor fi îndrumați de jurnaliști experimentați, vor lucra […]
Comisia a actualizat astăzi, 12 aprilie, Lista UE a transportatorilor aerieni care nu îndeplinesc standardele de siguranță Comisia a actualizat astăzi, 12 aprilie, Lista UE a transportatorilor aerieni care nu îndeplinesc standardele de siguranță, adică cei care fac obiectul unei interdicții de exploatare sau al unor restricții operaționale pe teritoriul […]
Fondul European de Investiții (FEI) a semnat un acord de garantare cu REDI Economic Development S.A. (REDI). Fondul European de Investiții (FEI) a semnat un acord de garantare cu REDI Economic Development S.A. (REDI), care va pune la dispoziție 4,65 milioane EUR pentru a îmbunătăți accesul la finanțare pentru antreprenorii care își […]
Ucraina: UE facilitează acțiuni coordonate ale operatorilor de telecomunicații pentru a ajuta refugiații să rămână conectați În cadrul unui eveniment virtual, se așteaptă ca, astăzi, 8 aprilie, operatorii de telecomunicații cu sediul în UE și Ucraina să semneze o declarație comună privind eforturile lor coordonate de a asigura și a stabiliza roamingul […]
Pe 11 și 12 aprilie, comisarul european Adina Vălean, responsabil pentru transporturi, va efectua o vizită la București. Agenda vizitei cuprinde o întâlnire cu ONG-uri, voluntari și reprezentanți ai CFR, în Gara de Nord, întâlniri cu prim-ministrul României, Nicolae Ciucă, vice-premierul Sorin Grindeanu. Pe 12 aprilie, comisarul european, va participa […]
La invitația dnei prof. Cristiana Mirela Piper-Savu, echipa Centrului EUROPE DIRECT Teleorman a răspuns prezent și a fost, astăzi, 07.04.2022, la Liceul Tehnologic „Virgil Madgearu” din Roșiori de Vede, acolo unde s-a desfășurat concursul cu tematică europeană „Atracții turistice în spațiul european”. Această competiție le-a dat posibilitatea elevilor, coordonați de […]


