Skip to content

MULȚUMIM…

…pentru că, și în anul 2024, ați fost alături de EUROPE DIRECT Teleorman!

Ieri, 18 decembrie, ED Teleorman a mulțumit tuturor celor care s-au remarcat prin sprijinul acordat echipei de proiect în organizarea activităților cu tematică europeană sau prin promovarea și mediatizarea instituțiilor și priorităților Uniunii Europene sau a evenimentelor ED Teleorman în 2024.

La „Gala voluntarilor, a punctelor de informare europeană și a partenerilor ED Teleorman – 2024”, organizată la sediul ED Teleorman, au fost prezenți: voluntari, elevi, studenți, cadre didactice, bibliotecari, reprezentanți ai mass-media din regiune, directori ai instituțiilor școlare partenere din Roșiorii de Vede, manageri de instituții publice județene, colaboratori ai Serviciului pentru Cultură, Educație, Creație și Sport Roșiori de Vede, gazda centrului de informare ED Teleorman, reprezentanți ai consiliilor locale și primăriilor din Alexandria și Roșiorii de Vede.

Gala a debutat cu un cuvânt de deschidere al managerului ED Teleorman, Marinela Ruşanu, urmat de mesajele primarului Municipiului Roșiorii de Vede, ec. Valerică Gheorghe Cîrciumaru, și ale unor reprezentanți BELC (Building Europe with Local Councillors), respectiv: prof. Cristiana-Mirela Piper-Savu – viceprimarul Municipiului Roșiorii de Vede și prof. Augustin Ioan – viceprimarul Municipiului Alexandria.

Echipa ED Teleorman nu a uitat să transmită mulțumiri către Consiliul Local al Municipiului Roșiorii de Vede, cofinanțator al proiectului, alături de Comisia Europeană, dar și partenerilor ED Teleorman pentru colaborarea în vederea organizării activităților centrului și pentru rolul avut în multiplicarea informațiilor europene la nivel județean, respectiv: Inspectoratul Școlar Județean Teleorman, Casa Corpului Didactic Teleorman; Poliția Municipiului Roșiorii De Vede, Ocolul Silvic Roșiorii De Vede – Regia Națională a Pădurilor – Romsilva; Compania HOLDE Agri Călinești – Teleorman; Direcția Arhitect Șef; Direcția Poliția Locală, Direcția Asistență Socială; Serviciul Financiar-Contabil din aparatul de specialitate al primăriei roșiorene; Şcoala Gimnazială „Mihai Eminescu”; Şcoala Gimnazială „Al. Depărățeanu”; Şcoala Gimnazială „Dan Berindei”; Şcoala Gimnazială „Zaharia Stancu”; Colegiul Naţional „Anastasescu”; Liceul Tehnologic „Virgil Madgearu” și Liceul Tehnologic „Anghel Saligny”.

Totodată, au fost acordate distincții punctelor de informare europeană deschise de centrul nostru în județ la: Biblioteca Județeană „Marin Preda” Teleorman; Biblioteca Orășenească „Miron Radu Paraschivescu” Zimnicea; Biblioteca Comunală „Liliana Grădinaru” Peretu; Biblioteca Comunală „George Gană” Măldăeni; Biblioteca Comunală Drăgănești de Vede; Biblioteca Orășenească „Alexandru Depărățeanu” Videle; Biblioteca Comunală Buzescu; Biblioteca Comunală Dobrotești; Biblioteca Comunală „Florin Săvoiu” Scrioaștea și Primăria Comunei Ciolănești, dar și pentru mass-media – multiplicatori de informații europene la nivelul regional, la gală participând: Antena 3 Alexandria: Roxana Ciofalcă; Ziarul Mara: Cornelia Rădulescu; Actualitatea de Teleorman: Teodora Ciofalcă; Infoexpres TV: Adi Neagu; Mesagerul de Teleorman: Stelian Preda și Impact Roșiori: Vali Buciuc. Mulțumirile noastre au mers și către celelalte instituții media care, în anul 2024, au transmis mai departe mesajul nostru european: Info Regional Sud-Muntenia – publicație editată de Agenția pentru Dezvoltare Regională ADR Sud Muntenia; Liber în Teleorman; Ziarul Teleormanul; Teleormanul Nou; Știri Muntenia 24; Romania Posts English și, evident, Ziarul Drum editat de Casa de Cultură din Roșiorii de Vede.

Gala a continuat cu cel mai așteptat moment al său și anume cel al anunțării premiilor pentru cei mai implicați voluntari ED Teleorman. Astfel, Diploma „Voluntarul anului 2024”, la categoria Tineri, a fost acordată studentelor Andreea Cătălina Cîmpeanu și Cătălina Bianca Tutunaru, pentru activitatea complexă și completă desfășurată la ED Teleorman, iar la categoria Adulți, Diploma „Voluntarul anului 2024” a fost acordată artistului Tedy Stîngă.

La ceas de sărbătoare, au fost oferite daruri pentru toți participanții la eveniment, daruri purtând logo-ul UE, al ED Teleorman și al Consiliului Local al Municipiului Roșiorii de Vede, asigurând astfel o bună vizibilitate priorităţilor, temelor de interes ale UE  şi activităţilor centrului ED Teleorman.

Evenimentul s-a încheiat cu un minirecital de colinde susținut de prof. Tedy Stîngă și studenta Andreea Cîmpeanu.

MULȚUMIM tuturor! Vă așteptăm și în anul 2025 să faceți parte din familia EUROPE DIRECT Teleorman! ÎmprEUnă construim viitorul!