Evenimentului de promovare „Să cunoaştem EUROPE DIRECT Teleorman – legătura TA cu EUROPA” a continuat astăzi, 27 noiembrie, cu acţiunea „Miliarde de copaci pentru EUROPA – primul este al meu!” – campanie de plantare de copaci, înscrisă pe platforma Conferinţei privind Viitorul Europei.
Purtând veste, măşti şi pelerine cu însemnele EUROPE DIRECT Teleorman şi de promovare a Pactului verde european, aproape 100 de participanţi, cu vârsta cuprinsă între 8 şi 60 de ani, au răspuns invitaţiei Centrului EUROPE DIRECT Teleorman de a participa la punerea în aplicare a strategiei Comisiei Europene, parte a Planului climatic, pentru absorbţia mai multor gaze cu efect de seră din atmosferă şi încurajarea biodiversităţii. Astfel, din cele 3 miliarde de copaci pe care CE le doreşte în plus până în 2030, primii au fost plantaţi la Roşiori de Vede, în zona Adăpostului pe animale (str. Vadul Vezii).
Evenimentul a fost organizat în parteneriat cu: Primăria şi Consiliul Local al Municipiului Roşiori de Vede, Societatea URBIS SERVCONSTRUCT S.R.L., Ocolul Silvic Roşiori de Vede, agenţi economici din judeţul Teleorman şi instituţiile de învăţământ roşiorene.
Mulţumirile noastre merg către toţi roşiorenii care ne-au înţeles mesajul, dar şi către: primarul Municipiului Roşiori de Vede, Valerică Gheorghe Cîrciumaru, către consilierii locali sau judeţeni prezenţi la eveniment şi implicaţi cu tot sufletul în acţiunea noastră, către directorul societăţii URBIS, Florin Micheanu, către directorii şi profesorii din unităţile şcolare locale, către VOLUNTARII EUROPE DIRECT Teleorman.
De astăzi, 83 de copaci din campania „Miliarde de copaci pentru EUROPA – primul este al meu!” sunt în grija noastră, a celor care i-am plantat, fiecare participant identificându-şi într-un fel propriu copacul.
Campania EUROPE DIRECT Teleorman de plantare de copaci va continua an de an, pentru a proteja ecosistemul nostru, pentru a stopa schimbările climatice şi degradarea mediului.
IMPLICĂ-TE şi TU!