Skip to content

Susținem Ucraina: eveniment mondial de strângere de fonduri în favoarea refugiaților și a persoanelor strămutate în interiorul Ucrainei, care va avea loc la 9 aprilie

Pe 9 aprilie va avea loc la Varșovia un eveniment de strângere de fonduri intitulat Susținem Ucraina („Stand Up for Ukraine”).

Campania „Stand Up for Ukraine”

În semn de recunoaștere a rolului esențial pe care îl are Polonia în sprijinirea persoanelor care au fugit ca urmare a invadării Ucrainei, pe 9 aprilie va avea loc la Varșovia un eveniment de strângere de fonduri intitulat Susținem Ucraina („Stand Up for Ukraine”), organizat sub egida președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și a prim-ministrului Canadei, Justin Trudeau.

La eveniment vor participa, alături de președinta von der Leyen, președintele Poloniei, Andrzej Duda și prim-ministrul Trudeau, acesta din urmă – de la distanță.

Evenimentul de strângere de fonduri va încheia o campanie mai amplă, lansată pe platformele de comunicare socială, sâmbătă 26 martie, de către Comisia Europeană și de guvernul Canadei, în parteneriat cu organizația internațională de promovare și apărare a drepturilor civile Global CitizenCăutați traducerile disponibile pentru linkul precedentEN•••

Scopul campaniei este de a colecta fonduri și de a obține alte tipuri de sprijin, pentru a răspunde nevoilor persoanelor strămutate în interiorul Ucrainei și ale refugiaților. Campania răspunde unei cereri de sprijin lansate de președintele Ucrainei, Volodîmîr Zelenski.

6,5 milioane de persoane sunt strămutate în interiorul Ucrainei. În plus, Uniunea Europeană găzduiește peste 3,8 milioane de refugiați. Polonia găzduiește peste 2,5 milioane de refugiați și joacă un rol important de platformă umanitară, trimițând în Ucraina ajutoare provenite din întreaga Europă.

Întrucât nu se întrevede curând sfârșitul conflictului, este esențial să se pună la dispoziție resurse suplimentare pentru a acoperi nevoilor persoanelor strămutate în interiorul Ucrainei și ale refugiaților.

Evenimentul „Susținem Ucraina” urmărește să mobilizeze guverne, instituții, artiști, întreprinderi și persoane care să ofere finanțare și alte tipuri de sprijin, pentru a răspunde nevoilor persoanelor strămutate în interiorul Ucrainei și ale refugiaților.

Printre artiștii din întreaga lume care participă deja la această campanie se numără Bono, Madonna, Elton John, Miley Cyrus, Adam Lambert, Céline Dion și Alanis Morissette, pentru a numi doar câțiva dintre ei, și lor li se vor alătura mulți alții.

Context

Campania „Susținem Ucraina”Căutați traducerile disponibile pentru linkul precedentEN•••

UE rămâne alături de UcrainaCăutați traducerile disponibile pentru linkul precedentEN•••

Răspunsul Canadei la invadarea Ucrainei de către Rusia

Sprijin pentru Ucraina – site-ul web al guvernului polonez

*Actualizat la 31 martie 2022, ora 10:00.

Detalii

Data publicării1 aprilie 2022

Date de contact

Dana SPINANT

Emaildana.spinant@ec.europa.euPhone number+32 2 299 01 50