Skip to content

Statul de drept: Comisia va acționa pentru a proteja drepturile cetățenilor și valorile comune ale UE, afirmă președinta von der Leyen

În această dimineață, 19 octombrie, președinta Comisiei, Ursula von der Leyen, a ținut un discurs în cadrul dezbaterii din plenul Parlamentului European privind criza statului de drept din Polonia și supremația dreptului UE.

polonia

Adresându-se deputaților în Parlamentul European la Strasbourg, președinta a abordat subiectul recentei hotărâri a Curții Constituționale poloneze, pe care Comisia o evaluează în prezent în detaliu: „Sunt profund îngrijorată. Această hotărâre pune sub semnul întrebării fundamentele Uniunii Europene. Este o provocare directă la adresa unității ordinii juridice europene.”

Președinta von der Leyen a avertizat cu privire la consecințele grave pentru cetățenii polonezi, care sunt mai puțin protejați și ale căror drepturi sunt în joc, fără instanțe independente. Ea a subliniat că „polonezii trebuie să poată conta pe un tratament echitabil și egal în cadrul sistemului judiciar, la fel ca orice alt cetățean european”.

Reamintind rolul Comisiei de gardian al tratatelor, președinta a declarat: „Este de datoria Comisiei mele să protejeze drepturile cetățenilor UE, indiferent de locul în care trăiesc în Uniunea noastră. Statul de drept este liantul care asigură coeziunea Uniunii noastre. Este fundamentul unității noastre. Este esențial pentru protejarea valorilor pe care se întemeiază Uniunea noastră: democrația, libertatea, egalitatea și respectarea drepturilor omului. Și pe acestea le-au adoptat toate cele 27 de state membre, când au aderat la această Uniune, în calitate de state suverane și de popoare libere. Nu putem și nu vom permite ca valorile noastre comune să fie puse în pericol. Comisia va acționa.”

În observațiile sale, von der Leyen a prezentat cele trei opțiuni de acțiune ale Comisiei: procedurile de constatare a neîndeplinirii obligațiilor, mecanismul de condiționalitate și alte instrumente financiare, precum și procedura prevăzută la articolul 7. Citiți discursul integral online în limbile englezăCăutați traducerile disponibile pentru linkul precedentEN•••francezăCăutați traducerile disponibile pentru linkul precedentFR•••germanăCăutați traducerile disponibile pentru linkul precedentDE••• și polonăCăutați traducerile disponibile pentru linkul precedentPL••• și urmăriți-l aiciCăutați traducerile disponibile pentru linkul precedentEN•••.

Detalii

Data publicării19 octombrie 2021

Date de contact

Eric Mamer

E-maileric.mamer@ec.europa.euNumăr de telefon+ 32 229 94073

Dana Spinant

E-maildana.spinant@ec.europa.euNumăr de telefon+ 32 229 90150