
Astăzi, 31 august, a început acest proiect de comunicare și abilități practice, în organizarea centrelor ED Teleorman și ED Târgoviște, în parteneriat cu Asociația Forumul Artelor Vizuale

Adunarea a avut loc dis de dimineață (7:30), atunci când 10 voluntari EUROPE DIRECT Teleorman, însoțiți de managerul centrului – Marinela Rușanu și de consilierul de comunicare Aurelia Bărbuț, au pornit la drum din Roșiori de Vede, cu destinația Eforie Sud.

În jurul orei 14:30, am ajuns la locul de cazare, acolo unde ne așteptau voluntarii ED Târgoviște implicați în acest proiect minunat, coordonați de neobositul manager Vlăduț Andreescu.

Între 17:00-19:00, am făcut cunoștință și am învățat de la managerul ED Târgoviște cum ne integrăm într-un grup nou, am trecut în revistă obiectivele taberei și planul detaliat pentru zilele următoare.


Ziua s-a încheiat cu un ice breaking și cină, moment în care s-au consolidat relațiile dintre voluntarii celor două centre de informare europeană, scopul fiind promovarea unei platforme regionale de rețele europene.



„De la aspecte legate de climă la aspecte sociale și digitale, tinerii se află în centrul procesului nostru de elaborare a politicilor și al priorităților noastre politice”, spunea președinta Comisiei Europene Ursula Von der Leyen.



Într-adevăr, tinerii sunt în centrul preocupărilor noastre pentru că nouă chiar ne pasă! Dar ție?

