Skip to content

„Europa în culori” – lecție de informare europeană dedicată culturii și creativității

Centrul EUROPE DIRECT Teleorman organizează sâmbătă, 4 iulie 2026, începând cu ora 11:00, la sediul său din Roșiorii de Vede, lecția de informare europeană „Europa în culori: cum contribuie Uniunea Europeană la dezvoltarea comunităților prin cultură și creativitate”.

Activitatea își propune să evidențieze modul în care Uniunea Europeană sprijină cultura, industriile creative și implicarea civică a tinerilor, oferindu-le participanților oportunitatea de a descoperi valorile europene într-o manieră interactivă și atractivă.

Pe lângă prezentarea informațiilor despre programele și inițiativele europene dedicate culturii, elevii vor participa la un atelier de desen, în cadrul căruia își vor exprima creativ propria perspectivă asupra Europei și a comunităților în care trăiesc.

Evenimentul este organizat de Primăria Municipiului Roșiorii de Vede, prin Serviciul pentru Cultură, Educație, Creație și Sport – EUROPE DIRECT Teleorman și are loc în contextul proiectului „Cu cărțile pe toți pereții”, implementat de Asociația „De Basm” – Asociația Scriitorilor pentru Copii și Adolescenți, co-finanțat de AFCN.