În data de 5 august, Comisia a publicat o propunere de Recomandare a Consiliului privind învățarea mixtă pentru a sprijini un învățământ primar și secundar incluziv și de înaltă calitate.
„Învățarea mixtă” este termenul utilizat în domeniul educației și al formării formale pentru a descrie situația în care o școală, un educator sau un elev adoptă mai multe abordări ale procesului de învățare. Acesta poate fi un amestec de locații școlare și alte medii fizice (societăți comerciale, centre de formare, învățământ la distanță, în aer liber, situri culturale etc.) sau poate combina diferite instrumente de învățare care pot fi digitale și nedigitale. Comisia propune măsuri pe termen scurt pentru abordarea celor mai presante lacune, exacerbate de pandemia de COVID-19, precum și o cale de urmat pentru combinarea mediilor și instrumentelor de învățare în învățământul primar și secundar și în formarea profesională care poate contribui la construirea unor sisteme de educație și formare mai reziliente.
Mariya Gabriel, comisarul pentru inovare, cercetare, cultură, educație și tineret, a declarat: Eforturile dedicate realizării unei viziuni a unei educații și formări incluzive și de mai bună calitate nu se limitează în niciun caz la contextul COVID-19. Există în prezent o oportunitate de a învăța și progresa pornind de la experiențele cele mai recente. Propunerea de astăzi creionează o viziune a educației pe care dorim să o vedem în Europa. O viziune care sprijină obiectivele generale de promovare a calității și incluziunii, precum și a educației ecologice și digitale în întreaga Europă ale Spațiului european al educației și ale Planului de acțiune pentru educația digitală. Recomandarea urmărește să ghideze statele membre în eforturile de sporire pregătirii și de lărgire a sferei de cuprindere a sistemelor lor educaționale, în beneficiul elevilor și al studenților, al familiilor acestora și al personalului didactic.”
Învățarea mixtă poate contribui la sporirea caracterului incluziv al educației, în special datorită flexibilității sale. Ea se poate traduce printr-o ofertă educațională mai bună în zonele îndepărtate și rurale, precum și pentru cei care fac parte din comunitățile nomade sau care locuiesc în spitale și centre de îngrijire sau celor implicați în formarea de înaltă performanță. Toate mediile și instrumentele trebuie să fie accesibile în mod egal grupurilor minoritare, copiilor cu dizabilități sau celor din medii dezavantajate din punct de vedere socioeconomic și trebuie să nu conducă la discriminare sau la segregare.
Propunerea Comisiei privind prezenta recomandare a Consiliului invită, printre altele, statele membre:
- să ofere oportunități de învățare suplimentare și un sprijin specific cursanților care se confruntă cu dificultăți de învățare, celor cu nevoi educaționale speciale, cursanților din grupurile defavorizate sau celor care au fost afectați în orice alt mod de întreruperea școlii. Acesta ar putea include, de exemplu, un sprijin personalizat consolidat, sisteme de mentorat, timp suplimentar de învățare în cursul anului școlar și/sau al vacanței, acces la mai multe medii de învățare, cum ar fi bibliotecile publice și spațiile comunitare, precum și la servicii oferite după programul școlar, cu sprijin pedagogic. În acest context, Comisia recomandă mobilizarea sau recrutarea de personal suplimentar pentru a se putea acorda mai mult timp sprijinului individual la școală și în activitățile de după programul școlar;
- să acorde prioritate sănătății fizice și mintale a cursanților și a familiilor acestora, precum și a profesorilor și a formatorilor; Aceasta ar putea include elaborarea de orientări pentru sănătatea mintală și includerea în obiectivele școlare a unor politici de bunăstare a elevilor și profesorilor și de prevenire a comportamentului agresiv;
- să stimuleze dezvoltarea competențelor digitale ale cursanților, ale familiilor acestora, ale profesorilor și ale formatorilor, și să încurajeze investițiile în dispozitivele și conectivitatea disponibile la nivel școlar și comunitar;
- să sprijine parteneriate eficace pentru infrastructură și resurse între diferiți furnizori de educație, în domenii precum întreprinderile, artele, patrimoniul cultural, sportul, natura, învățământul superior, institutele de cercetare, industria resurselor educaționale (inclusiv tehnologia, publicațiile și alte echipamente școlare) și cercetarea pedagogică;
- să utilizeze pe deplin fondurile și expertiza UE în beneficiul reformelor și al investițiilor în infrastructură, instrumente și pedagogie, pentru a spori reziliența și pregătirea școlilor și a le permite să facă față provocărilor viitorului, în special cu ajutorul Erasmus+, al Mecanismului de redresare și reziliență, al Fondului social european Plus, al Fondului european de dezvoltare regională, al Programului Europa digitală, al Orizont Europa și al Instrumentului de sprijin tehnic.
Comisia este pregătită să sprijine punerea în aplicare a recomandării prin facilitarea învățării reciproce și a schimburilor între statele membre și toate părțile interesate relevante în cadrul forumurilor de dialog instituite în contextul Spațiului european al educației și al Planului de acțiune pentru educația digitală, precum și pe platformele și comunitățile sale online dedicate educației și formării: School Education Gateway și eTwinning.
Accentul pe dezvoltarea unei abordări bazate pe învățarea mixtă în învățământul primar și secundar va fi inclus în rapoartele periodice privind progresele înregistrate cu privire la Spațiul european al educației și la Planul de acțiune pentru educația digitală 2021-2027.
Comisia invită statele membre să adopte rapid propunerea de recomandare a Consiliului formulată astăzi.
Pentru informații suplimentare:
Planul de acțiune pentru educația digitală 2021-2027
Date de contact pentru presă
Sonya GOSPODINOVA
Telefon
+32 2 296 69 53
Adresă
sonya.gospodinova@ec.europa.eu
Claire JOAWN
Telefon
+32 2 295 68 59
Adresă