Consiliul Județean Teleorman și Biblioteca Județeană „Marin Preda” Teleorman au organizat astăzi, 21 aprilie, o serie de manifestări dedicate Zilei Internaționale a Cărții și a Dreptului de Autor și Zilei Naționale a Bibliotecarului din România, sărbătorite oficial în data de 23 aprilie.
Cu acest prilej, echipa EUROPE DIRECT Teleorman (în formula restrânsă: bibliotecar Marinela Rușanu – manager ED Teleorman și referent Aurelia Bărbuț – consilier de comunicare) a prezentat materialul „Educație europeană în bibliotecile publice”, dar și un documentar video care a ilustrat cele mai reprezentative activități din anul 2022 ale centrului european de informare finanțat de Comisia Europeană și de Consiliul Local al Municipiului Roșiori de Vede.
Și pentru că ceea ce facem noi la biblioteca roșioreană are un impact puternic asupra comunității teleormănene, acest lucru se vede și este și apreciat, dovadă fiind decernarea Diplomei și Trofeului „Cea mai activă bibliotecă din județ – 2022” – Bibliotecii Municipale „Gala Galaction”.
Mulțumim Bibliotecii Județene „Marin Preda” Teleorman pentru această distincție care ne onorează, dar care ne și obligă, totodată, să fim cei mai buni în continuare!
Și pentru că îi aniversăm pe cei care lucrează în lumea fascinantă a cărților, urăm tuturor bibliotecarilor din România:
LA MULȚI ANI!