Evenimentul s-a desfășurat la Biblioteca Municipală „Gala Galaction” – Secția împrumut Carte pentru Copii, de altfel, sediul ED Teleorman, și a adus împreună elevi ai Școlii Gimnaziale Vedea din clasele a II-a, a III-a și a IV-a, însoțiți de prof. Maria Clara Vișinică, directoarea instituției, precum și de cadrele didactice Victorița Păduraru și Florina Băltescu. ![]()
![]()
![]()
Elevii au vizitat expoziția de carte „Europa pe înțelesul tuturor: Descoperim autori europeni”, un spațiu interactiv în care au descoperit atât autori din diverse țări ale Europei, cât și operele lor – de la povești pentru copii la literatură contemporană. Expoziția i-a familiarizat cu diversitatea culturală europeană, cu modul în care literatura reflectă identitatea fiecărei națiuni și cu importanța lecturii în înțelegerea Europei de astăzi. Prezentarea, realizată de bibliotecar Marinela Rușanu, manager EUROPE DIRECT Teleorman, a transformat acest moment într-o călătorie prin lumea cărților europene, plină de curiozitate și descoperiri. ![]()
![]()
Momentul central al evenimentului a fost întâlnirea cu scriitoarea Florina Carvaci, membră a Uniunii Scriitorilor din România, care i-a purtat pe copii într-o incursiune fascinantă prin universul a doi autori europeni. Prin poveștile, explicațiile și modul cald de a se adresa copiilor, cei mici au descoperit cum literatura poate uni culturi și cum scriitorii europeni îmbogățesc patrimoniul cultural al continentului. Autoarea i-a încântat recitând atât creații proprii, cât și poezii pentru copii, fermecându-i prin sensibilitate și expresivitate. ![]()
![]()
Cei mici au fost atât de impresionați, încât mulți dintre ei au dorit să arate că și ei știu să recite și să citească poezii, transformând momentul într-o adevărată celebrare a talentului și curajului lor. ![]()
![]()
De asemenea, Aurelia Bărbuț, consilier de comunicare la ED Teleorman, le-a vorbit copiilor despre instituțiile europene, explicând pe înțelesul lor rolul acestora, modul în care funcționează și importanța lor în viața de zi cu zi. Prezentarea a completat armonios activitățile dedicate lecturii, oferindu-le elevilor o perspectivă clară asupra Europei din care fac parte. ![]()
![]()
La final, fiecare copil a primit câte o hartă și publicații realizate de Oficiul pentru Publicații al Uniunii Europene – materiale educaționale valoroase prin care vor putea descoperi și explora Europa, dar şi cărți de poezii aparținând unor autori teleormăneni.![]()
![]()
A fost o zi veselă, creativă, plină de energie și entuziasm, în care cărțile, lectura, descoperirea și bucuria copiilor au fost în centrul atenției, iar micuții ne-au impresionat prin curiozitatea, implicarea și inteligența lor! ![]()
![]()
![]()
![]()






































