Skip to content

Aplicarea legislației UE: beneficii pentru cetățeni

În data de 13 octombrie, Comisia Europeană a adoptat o comunicare privind asigurarea respectării legislației UE, în care prezintă modul în care se asigură că legislația UE este respectată și că cetățenii și întreprinderile pot beneficia de aceleași drepturi în UE.

LegislatiaUE

Pe 13 octombrie, Comisia Europeană a adoptat o comunicare privind asigurarea respectării legislației UECăutați traducerile disponibile pentru linkul precedentRO•••, în care prezintă modul în care se asigură că legislația UE este respectată și că cetățenii și întreprinderile pot beneficia de aceleași drepturi în întreaga UE. Datorită aplicării corecte a legislației UE, oamenii pot respira un aer mai curat, pot călători și lucra liber oriunde în UE și pot beneficia de rambursarea costurilor asistenței medicale primite în străinătate. Legislația UE are un impact real asupra vieții de zi cu zi a europenilor. Acesta este motivul pentru care asigurarea respectării legislației UE se află în topul priorităților Comisiei.

 Eforturile Comisiei de a promova conformitatea încep încă din faza de concepere și adoptare a legislației UE. Comisia a elaborat o serie de măsuri pentru a sprijini statele membre, inclusiv orientări practice, măsuri de finanțare și de monitorizare, contribuind, în primul rând, la prevenirea încălcării legislației UE. În același timp, atunci când legislația UE este încălcată, Comisia nu ezită să introducă acțiuni în justiție prin inițierea unor proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor. În ultimii ani, Comisia a inițiat proceduri inovatoare pentru a proteja valorile fundamentale: egalitate, justiție și cetățenie.

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat: „Legislația UE este ceea ce conferă Uniunii libertate, echitate și egalitate, fiind forța motrice a unei Europe mai verzi, mai prospere și digitale, în care cetățenii să se poată simți în siguranță și protejați. Acesta ar trebui să fie dreptul fiecărui european, fără excepție. De aceea avem nevoie de o aplicare cuprinzătoare, inteligentă și strategică a legislației UE, astfel încât să ne asigurăm că cetățenii europeni și întreprinderile pot beneficia pe deplin de avantajele pe care le oferă UE.”

Comunicarea:

  1. Colaborarea cu statele membre

În calitate de gardian al tratatelor, Comisia are responsabilitatea centrală de asigurare a respectării legislației UE. Cu toate acestea, cooperarea cu statele membre este esențială în acest sens. Aplicarea și asigurarea respectării legislației UE este rezultatul unui efort combinat al diferiților actori, cum ar fi instanțele naționale, parlamentele, organismele de reglementare, autoritățile de protecție a consumatorilor sau a datelor, precum și societatea civilă și publicul larg. În special, instanțele naționale, care sunt instanțe ale UE atunci când aplică legislația UE, au un rol deosebit de important în lanțul de asigurare a respectării legii, deoarece, prin intermediul lor, cetățenii pot avea acces efectiv la căi de atac.

  1. Monitorizarea și detectarea timpurie a încălcărilor legislației UE

O mai mare transparență și o mai bună monitorizare s-au dovedit a fi eficace în încurajarea statelor membre să avanseze mai rapid în direcția respectării legislației și a sensibilizării publicului larg. Tabloul de bord al pieței unicetabloul de bord privind justiția în UECăutați traducerile disponibile pentru linkul precedentRO•••rapoartele specifice fiecărei țări din cadrul semestrului europeanCăutați traducerile disponibile pentru linkul precedentEN•••Raportul privind statul de dreptCăutați traducerile disponibile pentru linkul precedentRO•••evaluarea punerii în aplicare a politicilor de mediuCăutați traducerile disponibile pentru linkul precedentEN••• sau evaluarea SchengenCăutați traducerile disponibile pentru linkul precedentEN••• sunt doar câteva dintre instrumentele care contribuie la identificarea potențialelor probleme în cazul cărora ar putea fi necesară asigurarea respectării legislației UE. 

  1. Asigurarea inteligentă a respectării normelor și prevenirea încălcărilor încă de la început

Pentru a preveni interpretările divergente ale legislației UE recent adoptate și pentru a promova o înțelegere comună a normelor existente, Comisia le oferă statelor membre orientări practice și organizează reuniuni și cursuri de formare. Pe lângă asistența tehnică, Comisia oferă și sprijin financiar. Deși fondurile disponibile în cadrul fondurilor regionale și structurale europene sau al Mecanismului de redresare și reziliență nu sunt instrumente de asigurare a respectării legislației, acestea pot determina schimbări și pot accelera punerea în aplicare a legislației UE.

  1. Punerea în aplicare strategică și procedura premergătoare constatării neîndeplinirii obligațiilor (EU Pilot)

Obiectivul Comisiei este de a se asigura că cetățenii și întreprinderile beneficiază de avantajele legislației UE cât mai curând posibil. Acesta este motivul pentru care, în unele cazuri, inclusiv cele mai tehnice, Comisia poate decide să utilizeze o procedură premergătoare constatării neîndeplinirii obligațiilor, cunoscută sub denumirea de EU Pilot, care ar putea duce mai rapid la respectarea legislației decât o procedură oficială de constatare a neîndeplinirii obligațiilor. De-a lungul timpului, procesul EU Pilot și-a dovedit utilitatea. În 2021, peste 80 % din procesele EU Pilot au fost soluționate cu succes. Pentru cazurile care nu sunt încununate de succes, se inițiază o procedură de constatare a neîndeplinirii obligațiilor.

  1. Combaterea încălcărilor dreptului UE prin acțiuni în justiție

Utilizarea procedurilor de constatare a neîndeplinirii obligațiilor a evoluat de-a lungul timpului, Comisia acordând prioritate abordării încălcărilor cu cel mai mare impact asupra intereselor cetățenilor și ale întreprinderilor. Comisia și-a întărit angajamentul în ceea ce privește aspectele legate de mediu, de tranziția digitală și de drepturile fundamentale. De fapt, Comisia a luat măsuri juridice fără precedent pentru a proteja valorile fundamentale ale UE, inclusiv combaterea discriminării comunității LGBT, libertatea mass-mediei, combaterea rasismului și a xenofobiei și independența sistemului judiciar. În plus, multe dintre cazuri au fost deschise în urma investigațiilor proprii ale Comisiei, cu o creștere constantă în ultimii cinci ani, în ciuda crizelor majore. În general, procedurile de constatare a neîndeplinirii obligațiilor generează rezultate, peste 90 % din cazuri fiind soluționate înainte ca sesizarea Curții de Justiție să devină necesară.

  1. Reacții rapide și eficace la situații de criză

Crizele sau situațiile de urgență, cum ar fi pandemia de COVID-19 și războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, au pus la încercare respectarea deplină a reglementărilor de către statele membre. Comisia a utilizat o gamă largă de măsuri pentru a ajuta statele membre să se adapteze la circumstanțele în schimbare, de la propunerea de noi acte legislative, adaptarea normelor existente la oferirea de orientări și sprijin financiar. Procedurile de constatare a neîndeplinirii obligațiilor au fost, de asemenea, utilizate acolo unde a fost necesar, de exemplu pentru a preveni restricțiile la export și pentru a proteja drepturile consumatorilor.

Etapele următoare

Asigurarea respectării legislației UE nu este un eveniment punctual, ci necesită eforturi constante și susținute din partea statelor membre și a Comisiei, scopul fiind promovarea aplicării consecvente și eficace a normelor UE. Un exercițiu de evaluare este în curs de desfășurare în cadrul Comisiei și împreună cu statele membre pentru a se asigura disponibilitatea celor mai bune instrumente posibile de asigurare a respectării legislației, astfel încât legislația UE să funcționeze în practică. Se acordă o atenție deosebită unei mai bune monitorizări a aplicării corespunzătoare a regulamentelor și îmbunătățirii continue a transparenței activităților noastre de asigurare a respectării legislației. Comisia va prezenta în 2023 un raport privind rezultatele sale.

Context

Punerea în aplicare deplină, rapidă și consecventă a legislației UE de către statele membre este esențială pentru ca cetățenii și întreprinderile din UE să se bucure cât mai curând posibil de beneficiile normelor convenite de comun acord. Se garantează astfel că cetățenii pot conta pe respectarea drepturilor lor în orice moment, indiferent unde locuiesc în UE. Acest lucru este valabil în special în ceea ce privește valorile noastre comune, statul de drept, securitatea, cele patru libertăți ale UE și funcționarea pieței unice.

Comisia Europeană aplică legislația UE și, în calitate de „gardian al tratatelor”, asigură respectarea tratatelor. Acest rol crucial îi conferă Comisiei o responsabilitate centrală în ceea ce privește asigurarea respectării legislației. UE poate astfel valorifica la maximum piața internă, ne poate impulsiona tranziția către o Europă mai verde și mai digitală, ne poate proteja și promova valorile și securitatea Uniunii noastre și poate asigura drepturi egale pentru toți. Principalele direcții de lucru, cum ar fi rapoartele anuale privind statul de dreptCăutați traducerile disponibile pentru linkul precedentRO•••Planul de acțiune pentru democrația europeanăCăutați traducerile disponibile pentru linkul precedentRO••• și strategia reînnoită pentru punerea în aplicare a Cartei drepturilor fundamentaleCăutați traducerile disponibile pentru linkul precedentRO••• luate împreună reprezintă o intensificare majoră a eforturilor de consolidare a fundamentelor juridice și democratice ale UE.

Informații suplimentare

Comunicare: Asigurarea respectării legislației UE pentru o Europă care răspunde așteptărilorCăutați traducerile disponibile pentru linkul precedentRO•••

Fișă informativăCăutați traducerile disponibile pentru linkul precedentEN•••

Aplicarea legislației UE

Detalii

Data publicării

13 octombrie 2022

Date de contact

Nume

Christian WIGANDEmail

christian.wigand@ec.europa.euPhone number

+32 2 296 22 53

Nume

Katarzyna KOLANKOEmail

katarzyna.kolanko@ec.europa.euPhone number

+ 32 2 296 34 44

Nume

Cristina TORRES CASTILLOEmail

Cristina.TORRES-CASTILLO@ec.europa.euPhone number

+32 2 29 90679