Centrul EUROPE DIRECT Teleorman
a organizat astăzi, 5 iulie, o nouă Lecţie de informare europeană, în parteneriat cu Școala Gimnazială „Zaharia Stancu” din Roșiori de Vede.![]()

Activitatea s-a desfășurat în cochetul sediu al ED Teleorman, găzduit de Biblioteca
Municipală „Gala Galaction” – Secția Împrumut Carte pentru Copii, acolo unde au venit elevii participanți la Competiţia #EuroQuiz 2022 (etapa naţională şi cea judeţeană), organizată de Reprezentanţa Comisiei Europene
în România şi Ministerul Educaţiei, elevi însoțiți de profesorii coordonatori, dar și de prieteni și părinți.![]()

Am discutat împreună despre Anul European al Tineretului, despre priorităţie UE şi de comunicare pentru anul 2022, despre impactul pe care Conferința privind Viitorul Europei
l-a avut asupra cetățenilor europeni, despre activitatea şi proiectele instituțiilor europene şi ale Centrului ED Teleorman, despre Spațiul învățării – ghișeul unic pentru materiale oficiale de predare și învățare în UE, dar şi despre necesitatea implicării tuturor în procesul de luare a deciziilor, de creionare a viitorul nostru comun în Europa.

La finalul întâlnirii, am dăruit premiile oferite de Reprezentanţa Comisiei Europene în România, dar şi de EUROPE DIRECT Teleorman, participanților la Competiția #EuroQuiz 2022, grupați în următoarele echipe:
„EuroZahariaRoșiori” – prof. coordonator Victor Gabriel Osăceanu – Locul I la etapa națională a acestui concurs;
„TaedEuropa” – prof. coordonator Tatiana Popescu – Locul al II-lea la etapa națională și
„Stelarii” – prof. coordonator Liliana Stîngă – echipă participantă la etapa județeană.![]()

Felicitări tuturor!![]()



Și nu uitați: împreună construim viitorul Europei!![]()


