Echipa EUROPE DIRECT Teleorman, în formula: bibliotecar Marinela Rușanu – manager ED Teleorman și șef Serviciul pentru Cultură, Educație, Creație și Sport Aurelia Bărbuț – consilier de comunicare la ED Teleorman, a participat astăzi, 12 februarie, la conferința „Interculturalitate – reper al identității unui popor” – proiect educațional organizat de Casa Corpului Didactic Teleorman, Inspectoratul Școlar Județean Teleorman, Liceul Tehnologic „Nicolae Bălcescu” Alexandria și Colegiul Național „Anastasescu” Roșiorii de Vede. Tema centrală a proiectului a fost explorarea conceptului de interculturalitate și modul în care acesta influențează identitatea națională în contextul globalizării.
Evenimentul a reunit istorici, bibliotecari, muzeografi, oameni de cultură, cadre didactice, inspectori școlari, directori de unități de învătământ, reprezentanți ai autorităților locale, pentru a explora strategii de protejare și promovare a moștenirii culturale locale.
În cadrul întâlnirii, care a avut loc online, au susținut comunicări: prof. Valentina Georgeta Pașa, manager al Bibliotecii Județene „Marin Preda” Teleorman; prof. Laura Felea, director al Palatului Copiilor Tulcea; Claudiu Olaru, muzeograf la Muzeul Județean Teleorman; Titov Iuliana, șef-serviciu Muzeul de Etnografie din cadrul ICEM Tulcea; muzeograf Veronica Cojocaru, Muzeul de Istorie „Petre Voivozeanu” Roșiorii de Vede, Teleorman; bibliotecar Mariana Mergeane, Biblioteca Județeană „Panait Cerna” Tulcea; cercetător științific Alexandru Chiselev, Institutul de Cercetări Eco-Muzeale „Gavrilă Simion” Tulcea – Muzeul de Etnografie și Artă Populară Tulcea.
Evenimentul a fost coordonat de prof. Sorin Gabriel Ilie – inspector școlar general – Inspectoratul Școlar Județean Teleorman, prof. Eliza Iliescu – director Casa Corpului Didactic Teleorman și prof. metodist Ileana Năiță-Cărămidă – CCD Teleorman.
„Patrimoniul cultural roșiorean: principii și valori europene” a fost tema „Lecției de informare europeană” expusă de reprezentantele ED Teleorman. Întâlnirea ne-a oferit prilejul de a prezenta centrul de informare europeană găzduit de Biblioteca Municipală „Gala Galaction” din Roșiorii de Vede, de a aduce în prim-plan importanța patrimoniului cultural roșiorean și legătura sa cu valorile europene, de a vorbi despre cultură ca mijloc principal prin care comunitatea locală își păstrează și transmite identitatea, un liant important între generații, dar și un motor pentru inovație și adaptare la schimbările istorice și sociale, care ajută comunitatea să prospere în contextul globalizării. De asemenea, am prezentat câteva inițiative și politici prin care Uniunea Europeană promovează protecția patrimoniului cultural și diversitatea culturală și anume: Programul „Europa Creativă”, Strategia UE pentru Patrimoniul Cultural, dar și programe precum: Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) sau Erasmus+.
Cu siguranță, rolul culturii în comunitatea românească este unul fundamental, atât ca păstrător al identității naționale, cât și ca sursă de inspirație și adaptare la schimbările lumii moderne. Cultura ne ajută să ne înțelegem TRECUTUL, să ne definim PREZENTUL și să construim un VIITOR în armonie cu valorile și tradițiile noastre.















