Skip to content

#impreună-in.eu

Astăzi, 19 decembrie, la sediul EUROPE DIRECT Teleorman, a avut loc întâlnirea echipei centrului de informare europeană găzduit de Biblioteca Municipală „Gala Galaction” din Roșiori de Vede cu o parte a reprezentanților Consiliului Județean al Elevilor Teleorman, coordonați de președinta acestei structuri de reprezentare a elevilor din județ, Bianca Maria Ivan.

Timp de două ore și jumătate, am vorbit despre Anul European al Competențelor, despre prioritățile Uniunii Europene pentru anul 2023, despre necesitatea de a-ți face auzită vocea și de a ne implica civic în viața comunității din care facem parte. Totodată, am reușit să ne cunoaștem mai bine și să facem schimb de cunoștințe și de informații, punctul central fiind marea familie europeană – UNIUNEA EUROPEANĂ.

O adevărată dezbatere, cu argumente pro și contra, a avut ca temă alegerile europene din anul 2024. Tinerii elevi, care vor împlini 18 ani anul viitor, și-au susținut cu pasiune punctele de vedere, dar, la final, împrEUnă am găsit răspunsuri la întrebările pe care le aveau.

Și pentru că am vorbit despre semnificația reală a democrației în contextul viitoarelor alegeri pentru Parlamentul European, am vizitat site-ul „impreună-in.eu”, acolo unde toți participanții la eveniment s-au înscris.

Cu siguranță, este important să ne implicăm în procesul democratic al alegerilor viitoare, deoarece cu cât numărul celor care vor vota va fi mai mare, cu atât democrația noastră va deveni mai puternică!

De aceea, implică-te și TU!