Persoanele interesate să lucreze într-o altă țară europeană au la dispoziție European (Online) Job Days, platformă care facilitează întâlnirea dintre candidați și angajatori și oferă acces la evenimente de recrutare organizate la nivel european.

European Job Days face parte din serviciile oferite prin rețeaua EURES și urmărește să facă recrutarea transnațională și transfrontalieră mai simplă, transparentă și accesibilă. Platforma combină instrumentele digitale cu sprijinul oferit de rețeaua EURES în cele 31 de țări participante.
În cadrul evenimentelor, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă pot consulta posturile disponibile, pot participa la prezentări, pot intra în contact direct cu angajatorii și, în funcție de eveniment, pot susține interviuri online. Totodată, prin serviciile EURES pot obține informații despre piața europeană a muncii, condițiile de viață și de muncă, legislație și securitate socială, precum și sprijin pentru redactarea CV-ului și orientare profesională.
De la lansarea European Job Days, în 2011, au fost organizate 364 de evenimente, la care au participat 14.394 de angajatori și 403.740 de persoane aflate în căutarea unui loc de muncă. În cadrul acestora au fost publicate 25.349 de posturi vacante, pentru care au fost depuse peste 250.000 de candidaturi.
Calendarul pentru perioada următoare cuprinde atât evenimente online, cât și evenimente organizate fizic. Printre acestea se află Work in Lapland-EJD, programat online pentru 2 septembrie 2026, Job and Entrepreneurship Fair 2026, pe 29 septembrie, precum și târguri de recrutare organizate în toamnă în Elveția și Polonia.
Persoanele interesate își pot crea un cont pe platformă, își pot încărca CV-ul și se pot înscrie la evenimentele care corespund pregătirii și obiectivelor lor profesionale.
Mai multe informații și calendarul evenimentelor:
European (Online) Job Days – platforma oficială
SURSA: Facebook


