Comisia a publicat, în data de 11 octombrie, orientări pentru profesori și cadrele didactice din unitățile de învățământ primar și secundar privind modalitățile de combatere a dezinformării și de promovare a alfabetizării digitale în clasele lor.
Orientările oferă sprijin practic profesorilor și cadrelor didactice și includ definiții ale conceptelor tehnice, exerciții de efectuat în clasă și modalități de încurajare a obiceiurile „sănătoase” de folosire a mediului online. Acest set de instrumente acoperă trei teme principale: dezvoltarea competențelor digitale, combaterea dezinformării și evaluarea competențelor digitale.
În prezent, în Europa, unul din trei elevi cu vârsta de 13 ani nu are competențe digitale de bază, conform rezultatelor testelor directe și, potrivit OCDE, doar puțin peste jumătate din tinerii în vârstă de 15 ani din UE au declarat că au învățat cum să detecteze dacă informațiile sunt subiective sau părtinitoare. Prin urmare, există o nevoie clară de consolidare a rolului educației și formării în combaterea dezinformării și în promovarea alfabetizării digitale și a celei mediatice. Aceasta va spori reziliența și posibilitatea de a combate mai eficient impactul dezinformării online.
Comisarul pentru inovare, cercetare, cultură, educație și tineret, Mariya Gabriel, a declarat: „Aceste orientări constituie un set de instrumente practice pentru profesori și cadrele didactice. Ele le vor oferi profesorilor cunoștințele și instrumentele de care au nevoie pentru a-i învăța pe tinerii noștri cum să navigheze în lumea digitală. Chiar și un profesor fără experiență sau cu puțină experiență anterioară în domeniul educației digitale va fi acum în măsură să le explice în mod eficace elevilor cum să detecteze dezinformarea. Am convingerea că aceste orientări vor aduce o schimbare pentru mulți.”
Comisarul pentru piața internă, Thierry Breton, a adăugat: „Profesorii și cadrele didactice sunt unele dintre cele mai importante modele de urmat pentru tineri și este esențial ca aceștia să fie formați pentru a-i ajuta să facă diferența între știri și dezinformare. Prin aceste noi orientări și prin noua strategie Un internet mai bun pentru copii, dorim să facilităm promovarea competențelor digitale de la o vârstă fragedă în toate școlile din Europa.”
Orientările prezentate ieri au fost elaborate cu sprijinul grupului de experți al Comisiei pentru combaterea dezinformării și promovarea alfabetizării digitale prin educație și formare, grup care reunește o gamă largă de practici din domeniul educației și formării, din radiodifuziune, din mediul academic, din domeniul rețelelor sociale și al jurnalismului. Cu această ocazie, grupul de experți a publicat, de asemenea, un raportCăutați traducerile disponibile pentru linkul precedentRO••• care analizează rolul educației și formării în combaterea dezinformării și prezintă soluții posibile prin intermediul politicilor la nivelul UE și la nivel național.
Comisia va investi în continuare în această cauză prin intermediul programului anual de lucru Erasmus+ pentru 2023Căutați traducerile disponibile pentru linkul precedentRO•••, care va oferi finanțare pentru proiecte de mare anvergură orientate spre viitor, cu accent pe formarea cadrelor didactice și pe dezvoltarea programelor de învățământ pentru combaterea dezinformării și promovarea alfabetizării digitale.
De asemenea, Comisia va utiliza noile orientări pentru acțiuni de sprijinire a cadrelor didactice în cadrul noii strategii europene „Un internet mai bun pentru copii (BIK+)”Căutați traducerile disponibile pentru linkul precedentEN•••.
Context
Orientările fac parte din Planul de acțiune pentru educația digitală (2021-2027)Căutați traducerile disponibile pentru linkul precedentRO••• și din Planul de acțiune pentru democrația europeanăCăutați traducerile disponibile pentru linkul precedentRO••• și vor contribui la realizarea Spațiului european al educațieiCăutați traducerile disponibile pentru linkul precedentRO••• până în 2025. Ele completează activitatea pe care Comisia Europeană o întreprinde deja pentru a combate dezinformarea prin intermediul programului său Erasmus+Căutați traducerile disponibile pentru linkul precedentRO•••, al Corpului european de solidaritateCăutați traducerile disponibile pentru linkul precedentRO••• și al eTwinningCăutați traducerile disponibile pentru linkul precedentRO•••.
Rolul alfabetizării mediatice în combaterea dezinformării este sprijinit în cadrul programului „Europa creativă” și prin intermediul Observatorului european al mass-mediei digitale și al centrelor regionale ale acestuia, sprijinite de Comisia Europeană.
Pentru a sprijini elaborarea orientărilor, Comisia a creat un grup informal de experți pentru combaterea dezinformării și promovarea alfabetizării digitale prin educație și formare. La 31 mai a fost publicată o invitație adresată experților pentru a se alătura acestui grup, valabilă până la 29 iunie.
Raportul finalCăutați traducerile disponibile pentru linkul precedentRO••• al grupului de experți oferă informații cu privire la rolul-cheie pe care îl joacă educația și formarea în înzestrarea tinerilor cu competențele necesare pentru lumea digitală de astăzi, inclusiv în ceea ce privește combaterea dezinformării, subliniind, în același timp, principalele provocări și soluțiile potențiale în acest domeniu complex și dinamic. El face trimitere la politica existentă la nivelul UE și la inițiativele internaționale, subliniind valoarea adăugată a valorificării lucrărilor existente. Raportul prezintă patru dimensiuni principale ale combaterii dezinformării și promovării alfabetizării digitale prin educație și formare referitoare la natura tehnologică și psihologică a dezinformării, dimensiunile-cheie ale alfabetizării digitale, nevoile profesorilor și ale cadrelor didactice și, în cele din urmă, abordările eficiente adoptate în statele membre.
Pentru informații suplimentare
Orientări pentru profesori și cadrele didactice privind combaterea dezinformării și promovarea alfabetizării digitale prin educație și formare – traducerile în toate limbile oficiale ale UE vor urma în timp util
Fișă informativăCăutați traducerile disponibile pentru linkul precedentRO•••
InfograficCăutați traducerile disponibile pentru linkul precedentRO•••
Materiale videoCăutați traducerile disponibile pentru linkul precedentRO•••
Detalii
Data publicării
12 octombrie 2022
Date de contact
Nume
Sonya GOSPODINOVAEmail
sonya.gospodinova@ec.europa.euPhone number
+32 2 296 69 53
Nume
Flore BOUTIEREmail
flore.boutier1@ec.europa.euPhone number
+32 2 296 60 43