Skip to content

Comisia aprobă o nouă specialitate tradițională garantată românească: „Sardeluță marinată”

Comisia a aprobat adăugarea specialității tradiționale garantate „Sardeluță marinată”, din România.

sardeluță marinată

„Sardeluța marinată” se obține prin marinarea șprotului (se pot obține astfel trei feluri diferite, în funcție de ingredientele utilizate la marinat) și apoi umplerea acestuia cu umplutura dorită. Prin adăugarea unui sos pe bază de vin, a uleiului de floarea-soarelui sau a uleiului de floarea-soarelui cu ardei iute peste șprotul marinat și aromatizarea acestuia cu diferite ingrediente, produsul dobândește gusturi distincte, cu calități organoleptice specifice.

În mod tradițional se utilizează următoarele ingrediente pentru marinarea peștelui: sare fără iod, oțet de vin, vin alb, zahăr, ulei de floarea-soarelui, boia dulce, ardei iute, boabe de piper negru, frunze de dafin, piper întreg și semințe de coriandru.

Denumirea produsului indică specificitatea materiei prime – șprotul cu cap și eviscerat – și metoda de preparare (marinarea).

Această nouă denumire se va adăuga pe lista celor 3 617 produse deja protejate disponibile în baza de date eAmbrosia. Mai multe informații sunt disponibile pe paginile privind politica în domeniul calității și GIView.

Detalii

Data publicării

16 iulie 2024

Date de contact

Olof Gill

Nume

Olof GillNumăr de telefon

+ 32 2 296 59 66

Thérèse Lerebours

Nume

Thérèse LereboursNumăr de telefon

+ 32 2 296 33 03