Skip to content

Chiar se poate… Stă în puterea TA să schimbi ceva!

Iar ceea ce s-a întâmplat ieri, 15 septembrie, la „Youth Space” Troianul, locul în care își desfășoară activitatea Filiala Asociației „Se poate” Troianul, confirmă faptul că SE POATE și că STĂ ÎN PUTEREA TA SĂ SCHIMBI CEVA atunci când vrei…

În urmă cu câteva luni, am primit invitația din partea unui om cu suflet mare să aducem la Troianul, o comună din inima Teleormanului, unul dintre cele mai de succes programe ale Direcției pentru Cultură, Educație, Creație și Sport Roșiori de Vede, instituția care coordonează centrul EUROPE DIRECT Teleorman, și anume „Seara de muzică folk”.

Cum mare parte dintre elevii Cercului de Muzică al Casei de Cultură sunt și voluntari ED Teleorman, sarcina pregătirii acestei deplasări revenea echipei ED Teleorman. Însă, dat fiind programul foarte bogat pe care îl desfășurăm pe timpul verii, am fost nevoiți să amânăm, pentru mijlocul lunii septembrie, onorarea invitației preotului Marius Dincă.

Și a meritat așteptarea… Pentru că am găsit la Troianul niște oameni extrem de implicați în comunitatea locală, care au implementat proiectul „Se poate”, cofinanțat de Uniunea Europeană, proiect derulat de Asociația „Se poate”, al cărei președinte și membru fondator, Daniel Enăchescu, a fost prezent la eveniment. Am descoperit la Troianul oameni care își dedică timp și energie pentru a lucra cu tinerii din localitate, pentru a-i aduna într-un spațiu extrem de bine dotat și amenajat, pentru a-i implica în diverse proiecte pentru că, da, TINERII SUNT VIITORUL!

Pentru că ne aflăm în Anul european al competențelor, am mers la Troianul nu doar cu Seara de muzică folk, ci și cu campania de teatru social „Stă în puterea ta să schimbi ceva! – ÎmprEUnă pentru EUROPA de mâine”, desfășurată cu ajutorul voluntarilor ED Teleorman, campanie prin intermediul căreia dorim că creăm un public european avizat, sensibil la subiecte precum: ignoranța, nepăsarea, dezinformarea, manipularea, etichetarea și discriminarea, public capabil să conștientizeze valoarea dreptului la vot, importanța democrației, libertății, egalității, toleranței și solidarității, valori europene care ne unesc.

Iar tinerii din Troianul nu au rămas indiferenți la subiectul tratat de piesa de teatru forum – votul și puterea acestuia în contextul alegerilor europene din 2024, intervenind pentru a schimba în bine deznodământul piesei.

A urmat Seara de muzică folk, când am cântat împreună cu gazdele noastre cele mai frumoase melodii, atât în limba română, cât și în engleză și italiană, coordonatorul momentului artistic fiind artistul Tedy Stîngă. Darul gazdelor pentru noi a fost, însă, o suită de dansuri populare susținute de „Bujoreii de la Troianul”, tinerii din celebrul ansamblu de dansuri si tradiții populare teleormănene fiind îmbrăcați, doar de data aceasta, în bluejeans și tricouri, semn că tradițiile se împletesc, de minune, cu realitățile contemporane.

Mulțumim Filialei Asociației „Se poate” Troianul și Primăriei Comunei Troianul pentru invitație și sprijinul acordat în organizarea acestui eveniment! Vă felicităm pentru ceea ce faceți la Troianul și că ați dovedit că SE POATE atunci când există interes și implicare!

Și nu uitați: stă în puterea TA, ȘI A TA, și a TA… SĂ SCHIMBI CEVA!