Skip to content

Cetățenii UE consideră că alimentele inovatoare pot fi utile, dar doresc mai multe informații – un nou sondaj Eurobarometru

Cetățenii UE consideră că alimentele inovatoare pot fi utile, dar doresc mai multe informații – un nou sondaj Eurobarometru.

alimentele inovatoare

Comisia Europeană a publicat astăzi rezultatele unui nou sondaj Eurobarometru special privind inovarea în domeniul alimentar, care oferă o imagine de ansamblu, la nivelul UE, a felului în care percep europenii alimentele, ingredientele și culturile inovatoare.

Potrivit sondajului, mulți europeni consideră că inovarea în domeniul alimentar este o modalitate utilă de a-i ajuta pe fermieri și pe producătorii de alimente să răspundă unor provocări majore. Alimentele și culturile inovatoare pot consolida reziliența și pregătirea sistemului alimentar european, pot extinde opțiunile de producție, pot sprijini securitatea alimentară și pot contribui la satisfacerea nevoilor în schimbare ale consumatorilor, respectând totodată standardele înalte de siguranță ale UE.

În același timp, constatările arată că atitudinea publicului rămâne precaută, gradul de acceptare fiind în mod constant mai mare în rândul respondenților mai tineri, al celor cu niveluri mai ridicate de educație, al respondenților din mediul urban și al celor care sunt mai familiarizați cu alimentele inovatoare. Un tipar similar apare în funcție de locul de reședință: peste jumătate dintre cei care locuiesc în orașe mari acceptă mai ușor alimente dezvoltate cu tehnici moderne, față de 42-46 % dintre cei care locuiesc la sat sau în zone rurale. De asemenea, gradul de acceptare diferă drastic în funcție de nivelul de informare și de conștientizare, variind de la 72 % în rândul celor care se simt bine informați, până la 36 % în rândul celor care consideră că nu sunt bine informați.

Mulți oameni spun că nu se simt bine informați, ceea ce evidențiază faptul că, dacă se dorește ca inovațiile să aibă succes, sunt necesare o informare clară, transparență și încredere. Rezultatele oferă o nouă perspectivă valoroasă asupra modului în care inovarea în domeniul alimentar poate deveni mai relevantă, mai ușor de înțeles și mai acceptabilă pentru societate.

Sondajul vine într-un moment important pentru agenda UE de cercetare și inovare în domeniul alimentar. Constatările sale sunt deosebit de relevante pentru Food 2040 (cadrul de politică pentru cercetare și inovare în domeniul sistemelor alimentare), care face parte din recent adoptata abordare strategică privind cercetarea și inovarea pentru o agricultură, o silvicultură, zone rurale și sisteme alimentare competitive, reziliente și sustenabile.

Mai multe informații sunt disponibile în comunicatul de presă.

(Pentru informații suplimentare: Maciej Berestecki – Tel.: +32 2 296 64 83; Isabel Arriaga e Cunha – Tel.: +32 2 295 21 17)  Data publicării

26 octombrie 2026