Blog
Astăzi, la Biblioteca Municipală „Gala Galaction”, s-a desfășurat „Lecția de informare europeană”, primul eveniment din acest an și totodată debutul noului mandat EUROPE DIRECT Teleorman (2026–2030). La întâlnire, au participat elevi din municipiu, beneficiari ai proiectului „Copii și părinți. Sprijin local pentru prevenirea dezintegrării familiale”, implementat de UAT Municipiul Roșiori […]
Ai între 16 și 30 de ani și lucrezi la un proiect cu impact pozitiv în comunitatea ta sau în afara acesteia? Aplică la „Premiul Charlemagne pentru tinerii europeni 2026”, organizat de Parlamentul European , și câștigă fonduri pentru a-ți dezvolta inițiativa. Astfel, poți obține: O finanțare de până la […]
Comisia va finanța proiecte care conectează generații diferite pe tema educației în domeniul mass-mediei în zonele rurale și în orașele mici și mijlocii (cu o populație sub 50 000 de locuitori). Fiecare proiect trebuie să implice în mod activ cel puțin două dintre cele trei grupuri demografice primare, în cadrul […]
75 de ani de la semnarea Tratatului de la Paris (18 aprilie). În 1951, Belgia, Franța, Germania, Italia, Luxemburg și Țările de Jos au semnat tratatul de înființare a Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului (CECO), actul care a pus bazele practice ale actualei Uniuni Europene. 40 de ani de […]
De la modernizarea podurilor strategice la îmbunătățirea mobilității transfrontaliere și monitorizarea poluării legate de conflicte în Marea Neagră, aceste inițiative aduc beneficii concrete pentru cetățeni, întreprinderi și mediu. Iată cum au impact investițiile UE pe teren: Pachetul de Mobilitate Militară pentru rețeaua rutieră națională modernizează cinci poduri cheie din România […]
EUROPE DIRECT Teleorman deschide anul 2026 cu primul eveniment din noul său mandat și continuă, cu și mai multă energie, misiunea de a fi alături de cetățeni. „Lecția de informare europeană – diversitate, incluziune, egalitate de șanse și valori europene” din 13 ianuarie marchează nu doar începutul unui nou an […]
Copacii: ajută la reducerea poluării aerului previn eroziunea solului contribuie la reglarea ciclului apei oferă resurse și habitat pentru fauna sălbatică și susțin biodiversitatea De aceea, UE își propune să planteze 3 miliarde de copaci până în 2030. Intră pe linkul de mai jos și vezi cum te poți alătura […]
1-31 ianuarie – „Noua poveste europeană – conectat cu tine, oriunde ai fi” – informarea și implicarea cetățenilor în ceea ce privește valorile, politicile și inițiativele UE, dar și a activităților ED Teleorman, prin promovarea multiplatformă (pe site-ul și pe paginile de Facebook, Instagram și X oficiale ale ED Teleorman, […]
Către țări noi. Prieteni noi. Abilități noi. Idei noi. Avem peste 5 miliarde de euro pregătite pentru organizații și parteneriate, pentru a crea oportunități de: Studiu sau formare în străinătate Implicare în proiecte care fac diferența Dezvoltarea competențelor pentru joburile pe care ți le dorești 2026 înseamnă mai multă mobilitate, […]


