Astăzi, 15 iulie, Comisia Europeană a adoptat Raportul anual privind monitorizarea aplicării dreptului UE.
Raportul prezintă măsurile de asigurare a respectării legislației pe care Comisia le-a luat în 2021 pentru a garanta protecția drepturilor și a libertăților cetățenilor și ale întreprinderilor din UE. Astăzi, Comisia a publicat, de asemenea, pachetul periodic de decizii de constatare a neîndeplinirii obligațiilor.
Deciziile de constatare a neîndeplinirii obligațiilor ar trebui privite în contextul mai larg al activității Comisiei de a apăra drepturile, libertățile fundamentale și statul de drept în cadrul Uniunii. La începutul acestei săptămâni, Comisia a prezentat cel de al treilea raport anual privind statul de dreptCăutați traducerile disponibile pentru linkul precedentRO•••, analizând principalele tendințe și evoluții la nivelul UE. Ca mecanism preventiv, raportul atrage atenția asupra provocărilor legate de statul de drept și, pentru prima dată în acest an, oferă statelor membre recomandări specifice. În ceea ce privește aspectele legate de statul de drept, care, în cele din urmă, adâncesc și constituie o încălcare a legislației UE, Comisia poate recurge la proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor. Deși au un caracter diferit, atât Raportul privind statul de drept, cât și procedurile de constatare a neîndeplinirii obligațiilor reprezintă elemente importante ale setului de instrumente al UE privind statul de drept.
Pachetul de acțiuni în constatarea neîndeplinirii obligațiilor
Pachetul de astăzi pune un accent deosebit pe respectarea drepturilor fundamentale, a valorilor și a statului de drept în UE. Comisia face următorul pas în cadrul procedurii de constatare a neîndeplinirii obligațiilor împotriva Poloniei privind supremația dreptului UE subminată de Curtea Constituțională a Poloniei. De asemenea, Comisia trimite Ungaria în fața Curții pentru (i) discriminarea persoanelor LGBTIQ și (ii) pentru restricționarea libertății mass-mediei și a drepturilor Klubrádió de a utiliza spectrul de frecvențe radio. În același timp, Comisia își continuă acțiunile în justiție împotriva a 15 state membre pentru a proteja „avertizorii de integritate”, persoanele care raportează încălcări ale dreptului UE. Pentru a se asigura că datele cu caracter personal ale cetățenilor UE sunt protejate la cele mai înalte standarde în întreaga Uniune, Comisia trimite un aviz motivat Sloveniei pentru neîndeplinirea obligațiilor care îi revin în temeiul Regulamentului general privind protecția datelor (RGPD).
În cele din urmă, pentru a proteja principiile fundamentale ale liberei circulații, care reprezintă piatra de temelie a pieței unice a UE, Comisia lansează o procedură de constatare a neîndeplinirii obligațiilor împotriva Ungariei pentru introducerea unor prețuri discriminatorii la carburanți pentru vehiculele cu plăcuță de înmatriculare străină. Pachetul complet privind ciclul de constatare a neîndeplinirii obligațiilor este disponibil onlineCăutați traducerile disponibile pentru linkul precedentEN•••.
Aplicarea dreptului UE în 2021
În total, în 2021, Comisia a deschis 847 de noi cazuri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor, în comparație cu o medie de 809 în ultimii cinci ani. Două treimi (571) din noile cazuri au fost lansate pentru transpunerea tardivă a unor directive ale UE, în timp ce o treime (276) au fost lansate din cauza aplicării incorecte a dreptului UE sau a neconformității normelor naționale cu dreptul UE, inclusiv cu tratatele. Măsurile de asigurare a respectării legislației întreprinse de Comisie au obligat statele membre să respecte legislația: pe parcursul anului, au fost închise 704 cazuri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor.
În 31 de cazuri, Comisia a decis să trimită respectivele state membre în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene. O treime din aceste cazuri vizează calitatea aerului sau a apei potabile ori tratarea apelor reziduale.
Respectarea drepturilor, a valorilor și a statului de drept
Comisia a continuat să asigure respectarea normelor UE în toate domeniile de politică, acordând prioritate domeniilor care au cel mai mare impact asupra vieții de zi cu zi a cetățenilor și a întreprinderilor. Aproape jumătate din procedurile lansate de Comisie pentru aplicarea incorectă a legislației UE sau pentru neconformitatea normelor naționale cu legislația UE au vizat mediul, ocuparea forței de muncă, transporturile și mobilitatea sau piața unică.
Pentru ca cetățenii și întreprinderile să beneficieze pe deplin de avantajele pieței unice, este esențial ca aceste norme să fie aplicate corect. Comisia a deschis sau a instrumentat 13 cazuri împotriva statelor membre pentru a proteja întreprinderile europene, în special IMM-urile, împotriva întârzierii efectuării plăților în tranzacțiile comerciale sau pentru a asigura punerea corectă în aplicare a normelor UE privind achizițiile publice și contractele de concesiune. De asemenea, Comisia a luat măsuri în 22 de cazuri pentru a asigura respectarea normelor UE privind recunoașterea calificărilor profesionale sau pentru a se asigura că noile cerințe naționale pentru profesiile reglementate sunt necesare și echilibrate și a lansat 24 de cazuri pentru a consolida aplicarea practică a normelor privind detașarea lucrătorilor.
Comisia a acționat în mod decisiv pentru a-și proteja valorile comune și statul de drept. De exemplu, a deschis cazuri împotriva a 11 state membre pentru nerespectarea normelor UE de combatere a rasismului și a xenofobiei și a inițiat proceduri împotriva Ungariei și Poloniei pentru a proteja dreptul la nediscriminare al persoanelor LGTBIQ. Comisia a continuat procedurile inițiate împotriva Poloniei pentru a proteja independența sistemului judiciar. În general, numărul de cauze noi privind justiția, drepturile fundamentale și consumatorii a atins un nivel record în comparație cu anii precedenți.
Prioritatea Comisiei a fost să acționeze pentru a proteja consumatorii și pentru a garanta libertatea de circulație, pusă la încercare de pandemia de COVID-19. De exemplu, Comisia a luat măsuri suplimentare în cadrul procedurilor de constatare a neîndeplinirii obligațiilor împotriva statelor membre pentru nerespectarea legislației UE în ceea ce privește drepturile călătorilor de a obține rambursarea pentru călătoriile anulate și a monitorizat punerea în aplicare de către statele membre a certificatului digital al UE privind COVID.
Eforturile de a preveni în primul rând producerea unor astfel de încălcări
Pentru ca cetățenii și întreprinderile să se bucure de toate beneficiile legislației UE, este esențial ca statele membre să transpună rapid legislația UE în ordinea lor juridică. Comisia și-a intensificat eforturile pentru a preveni, în primul rând, apariția încălcărilor, oferind din timp statelor membre sprijin pentru asigurarea aplicării corecte a legislației UE, inclusiv a transpunerii în timp util a directivelor.
În 2021, Comisia a furnizat orientări privind interpretarea și punerea în aplicare a legislației UE în toate domeniile principale de politică. În plus, peste 40 de comitete sau grupuri de experți s-au reunit pentru a promova buna punere în aplicare a legislației UE.
Numărul de noi proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor necesare legate de transpunerea tardivă a directivelor a scăzut de la 599 în 2020 la 571 în 2021, deși numărul de directive cu termen de transpunere în 2021 a fost mai mare decât în 2020.
Aplicarea corectă și asigurarea respectării legislației UE rămân o responsabilitate comună a statelor membre și a instituțiilor UE. Pentru a obține rapid conformitatea sau pentru a colecta informații necesare pentru evaluare, Comisia a continuat să utilizeze procedura „EU Pilot”, un dialog informal cu statele membre. Comisia a deschis 246 de noi dosare EU Pilot în 2021, cu 212 mai multe decât în 2020. 81 % din cazurile „EU Pilot” tratate anul trecut au condus la o soluție cu statele membre în cauză, evitându-se astfel recurgerea la o procedură de constatare a neîndeplinirii obligațiilor.
Context
Din 1984, în urma unei solicitări formulate de Parlamentul European, Comisia prezintă un raport anual privind monitorizarea aplicării dreptului UE în cursul anului precedent. Parlamentul European adoptă apoi o rezoluție privind raportul Comisiei.
Ca urmare a repartizării responsabilităților între instituțiile europene, Comisiei îi revine responsabilitatea generală de a iniția procesul legislativ.
Consiliul și Parlamentul European decid cu privire la propunerile Comisiei. Statele membre sunt responsabile de aplicarea, punerea în aplicare și asigurarea respectării dreptului UE în ordinea juridică națională în mod corect și la timp.
Comisia este cea care închide acest cerc: de îndată ce propunerile sunt adoptate și devin acte legislative ale UE, aceasta monitorizează dacă statele membre aplică corect legile respective și, în caz contrar, introduce acțiuni în justiție.
Informații suplimentare
Nota din iulie privind pachetul de acțiuni în constatarea neîndeplinirii obligațiilorCăutați traducerile disponibile pentru linkul precedentEN•••]
Raportul anual privind punerea în aplicare la nivel național a dreptului UECăutați traducerile disponibile pentru linkul precedentEN•••
Site-ul web pe care poate fi accesat Raportul anual privind punerea în aplicare la nivel național a dreptului UECăutați traducerile disponibile pentru linkul precedentEN•••
Fișă informativă UE-27 + Regatul UnitCăutați traducerile disponibile pentru linkul precedentEN•••
Detalii
Data publicării
15 iulie 2022
Date de contact
Nume
Christian WIGANDEmail
christian.wigand@ec.europa.euPhone number
+32 2 296 22 53
Nume
Katarzyna KOLANKOEmail
katarzyna.kolanko@ec.europa.euPhone number
+ 32 2 296 34 44