Skip to content

Lecția de informare europeană

Centrul EUROPE DIRECT Teleorman organizează, în data de 24 aprilie 2026, începând cu ora 10:00, la sediul său, evenimentul „Lecția de informare europeană”.

Activitatea este realizată în parteneriat cu Școala Gimnazială „Zaharia Stancu” din Roșiori de Vede și se desfășoară în contextul vizitei partenerilor internaționali implicați într-un proiect Erasmus+, nouă elevi și două cadre didactice de la Istituto Comprensivo ,,Bernacchia – Schweitzer” din Termoli, Italia.

Evenimentul își propune să ofere participanților informații relevante despre valorile fundamentale ale Uniunii Europene, instituțiile europene și oportunitățile disponibile pentru tineri, în special prin programe precum Erasmus+.

Participanții vor lua parte la prezentări interactive, discuții și activități educative menite să încurajeze implicarea civică și interesul pentru spațiul european.

Prin această inițiativă, EUROPE DIRECT Teleorman contribuie la creșterea nivelului de informare și conștientizare privind rolul Uniunii Europene în viața cetățenilor.