Comisia Europeană a aprobat o schemă românească în valoare de 4,3 milioane EUR (21,37 milioane RON), menită să sprijine operatorii aeroportuari în contextul pandemiei de coronavirus.
Schema a fost aprobată în temeiul Cadrului temporar pentru măsuri de ajutor de stat. Sprijinul public se va acorda sub formă de subvenții directe. Măsura va fi deschisă operatorilor aeroportuari care administrează aeroporturile Bacău, Craiova, Iași, Sibiu, Suceava și Aeroportul Internațional Timișoara.
Schema urmărește să le acopere pierderile suferite în perioada ianuarie-iunie 2022 și să îi ajute să își continue activitățile pe durata pandemiei și după aceasta. Comisia a constatat că schema românească respectă condițiile prevăzute în cadrul temporar. În special, ajutorul (i) nu va depăși 2,3 milioane EUR per beneficiar; și (ii) se acordă până la 30 iunie 2022.
Comisia a concluzionat că măsura este necesară, adecvată și proporțională pentru a remedia o perturbare gravă a economiei unui stat membru, în conformitate cu articolul 107 alineatul (3) litera (b) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene și cu condițiile prevăzute în cadrul temporar. Pe această bază, Comisia a aprobat măsura în temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat. Mai multe informații cu privire la cadrul temporar și la alte acțiuni întreprinse de Comisie pentru a aborda impactul economic al pandemiei de coronavirus pot fi găsite aici.
Versiunea neconfidențială a deciziei va fi disponibilă cu numărul de caz SA.102939 în Registrul ajutoarelor de stat, pe site-ul web al Comisiei privind concurențaCăutați traducerile disponibile pentru linkul precedentEN•••, de îndată ce vor fi fost soluționate eventualele probleme legate de confidențialitate.
Detalii
Data publicării
2 iunie 2022
Date de contact
Nume
Daniel FerrieEmail
daniel.ferrie@ec.europa.euPhone number
+ 32 229 86500
Nume
Nina FerreiraEmail
nina.ferreira@ec.europa.euPhone number
+ 32 229 98163
Nume
Maria TsoniEmail
maria.tsoni@ec.europa.euPhone number
+ 32 229 90526